Urui e Utrì

Orrè ci fineru l’occhi. Siddu si taliava urregnu, sennu orbu, un bireva nenti; un sapia mancu la so casa comm’era, unn’era misa, chi culuri avia. Na malatia sinni pigghiò pi daveru. Ciarava, maniava, sprimeva – tuttu u stissu ci pareva, a culuri allappati vireva. U moddu ci paria ruru, u puntutu lisciu, u vagnatu siccu. Era veru cunfusu, sturrè.
Quannu fu ka nni potti cchiù, vosi chiamari u dutturi. Lu megghiu cirasicu di tuttu lu rregnu; bonu pi grapirici la vista; unu ki mani legge, ca sapia inchiri l’occhi senza struppialli. Ki c’era ‘nta dd’occhi attuppati? Na petra? Na badduzza di pus? Purpitteddi frarici?
U cerasicu taliò, su sturiò bonu bonu, ci ju cull’irita ‘ntall’occhi, ma no pi farici mali; pi tastalli. Dipoi s’assittò, si fici i cunta e, muzzicannusi un ghiritu, si murritiò e bistimiò. Di l’occhi di lurrè un si vidianu mancu i pirtusi; attuppati precisi.
U cerasicu un sapia ‘nsoccu fari. Avia a grapiri, scavarici n’occhiu? Ka si ci niscia lu sagnu e a morraggia era pirdutu. Macari ci putia dari na scurciatina, na bedda sfilatura, na spirtusata nica nica; macari s’addumava na luci e c’agghiurnava, o rrè. Ma lu scantu di fari dannu lu tinia fermu scantatu. E nnomentri ca taliava e si muzzicava l’irita, ci vinni na truvata. “Assa circassi na pinna d’aceddu spinnacchiatu, e si l’appizzassi ‘nta llocchi. Sa pinna è bona si ci rapinu l’occhi pissempri”.
Urrè paò u cerasicu, paò u circaturi di pinni d’aceddu, paò u caruso p’appizzariccilla. Ma nnomentri ka l’occhi si rapevanu, mentri u rregnu s’addumava annigghiatu bonu bonu, u rrè si jeva ammuscennu ka nta nenti muriu. Tuttu u cuntrariu di l’autri pissoni, ca quannu morinu l’occhi c’arrestanu attuppati e lu malu regnu s’astuta. Pissempri.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

LE MOLTE PIANTE
Jebnoun Ben Azouz ha tre vite: una è la vita di Aida Rachida, una, la vita di Radia Ben Abdallah, Read more.
STANZA 227
mia madre vuole le sue foto di carta sul telefonino. mi dice, vorrei guardarle spesso. prendile dal cassetto e sistemale Read more.
da I GIORNI QUANTI (64)
Già,dice, con questo caldo, sicuramente il pomeriggio me lo lascio libero. Sennò sua maglie comincerebbe ad avere qualche dubbio, scherzo. Read more.
SCAFFALE 109 – 170101
Rallegrati/ Ridi (almeno sforzati) L’occidente è solitudine individuale (non sono famiglia, non sono “clan”) Esclusività dell’individuo L’occidente pone il soggetto Read more.
N.6
il letto è comodo e spazioso, nessuno mi cerca a quest’ora né altrimenti, i corvi cantano sull’albero il sole è Read more.
PAGINA BIANCA 28
Egli fa le pulizie 4 (già poesia dell’ultraquotidiano)   ascoltando depeche mode 1   scopando 3 stanze polvere ovunque / Read more.
IL VESTITO BIZANTINO – 32
Connubio di sillabe gridare Adescati dalla nube in via di sangue Guerriero esangue ormai rimanere. In dacia viveva Boris il Read more.
Ermete Rosenthal
Rosenthal (1888 – 1953) fu per la maggior parte della sua vita ingegnere navale. Già quarantenne gli capitò di assistere Read more.